
Ti-am ascultat discursul lung, arid, anevoios, mergand pe vai si dealuri, purtandu-ma de la o extrema la alta. Incerc sa te inteleg. Nu as putea sa fiu in pielea ta, nici daca imi doresc. Sunt mult prea egoísta si pragmática. Imi spui ca tu ai vazut multe si ca ai experienta de viata vasta. Incerc sa te si cred. Ma minti usor, incerci sa ma impresionezi prin cacaturile tale socialiste. Nu ma intereseaza, nu ma va interesa, atata timp cat la cel mai mic obstacol incepi sa te vaiti ca o curva. Ce vrei sa cred? Ca esti puternic? Ce tu numesti probleme, altii o considera fericire. Nu vreau sa iti exemplific, dar stii ca sunt oameni dependenti de noi, ce au nevoi de mai multa atentie decat ai avea tu vreodata, oameni ce isi traiesc existente mizera, plini de boli si jeg, si totusi ei zambesc. Sunt fericiti, retarzi, asa cum ii numesti. Da, exista si prostie, si nebunie, si tot ce vrei tu sa numesti. Dar tu cum te descrii din moment ce faci misto de niste cadavre vii? Te c...