Stratone's

Sunt antiexemplul pe care îl iei ca model, sunt tot ce îţi doreşti şi totuşi nimic din el. Nimic spiritual, nici măcar în vreun mediu fie el chiar virtual. Crezi că sunt perfectă, de departe sunt prea defectă. Crezi că poţi accepta, pe mine, imperfecţiunea? Ai putea oare rezista unui diavol fără scrupule şi fără vreo cale prea dreaptă, fără religie şi fără să fi fost măcar ateu. Aud fel de fel, observ şi mai multe, nu îmi pot măsura timpul în secunde, nici măcar anii nu mă opresc să fiu mai rebela decât ieri, mai nebună decât azi, mai rapidă mental decât mâine. Mă gândesc mereu la moarte, la cât de finiţi suntem. Promisiuni, vorbe, minciuni, e mai obscur decât ar fi putut fi, este mai fad decât am gândi, da este real, aici ne găsim şi tot prin locuri asemeni o să ne pierdem. Nimic mai presus, poate nici atât de jos, e de prisos. Ma întreb adesea oare cât putem duce? Prin câte drame, minciuni, tristeţi şi dezamăgiri poate un om trece? Cam de câte şuturi e nevoie până ajungi

Nepăsarea altuia, durerea unuia poate fi, fericirea ta, tristeţa mea. Aleg drumuri separate de cele ale normalului şi ştiu că sunt ciudată şi închisă în lumea mea pe care puţini o vor înţelege. Nici nu e un scop din asta, nu vreau să fiu populară, vreau doar să fiu eu şi să îmi asum asta cu capul sus, mândră de modestia existenţei mele lipsite de sens şi plictisitoare pentru cei ca tine, vagi şi fals fericiţi. Nu tot ceea ce exista are şi un înteles, cum nu tot ceea ce zboară se mănâncă. Observ cum mă priveşti îngrijorat, de parcă aş fi un diavol şi te temi să nu te fi posedat. Nu aş face, nu pari să fi meritat. M-am maturizat emoţional studiind şi experimentând alături de cei ca tine, îţi înţeleg suferinţa, am fost şi eu pe moarte întrebandu-mă ce mai pot face cu un timp limitat, cu nimic, am crezut că va fi fost să fi eşuat. Am fost pe la vraci să îmi cumpăr ani, am fost pe la preoţi să îmi iert din păcate, au fost iertate dar doar pe jumătate. Am încercat să străbat lumea în lu

Din linişte gândurile se nasc, din iubire oamenii cresc, parte din mine la tine mă doresc, iubesc, alung, cerşesc, nu cred că va mai fi să fie, vreodată, un om lipsit de sărăcie. Am ascultat povestea vieţii unuia şi am învăţat cât ar fi trebuit. Mi-am înţeles lecţia ce o pregătisem din timp, mi-am dat restanţa emoţională, unde iarăşi am picat cu succes. Să fie oare un destin? Să fie oare tot un chin? Îmi repet istoria, pregătită să îmi găsesc gloria, îmi repet în gând ce cred, ce simt, ce sunt. Azi alerg prin soare şi căldura mă face să mă topesc de dor, de ducă. Încerc să înţeleg, răspunsuri la întrebări să culeg. Dar mă simt ca şi topită, secată şi uimită. Te simt în depărtare, degeaba îţi cerşesc alinare. Tu eşti doar tu cu tine, nu-i loc şi pentru mine. Pentru a nu ştiu câta oară revin în locurile suferinţei, de fiecare dată am zis că va fi bine, crezând subtil în tine, crezând cu nebunie în bine. Pentru a nu ştiu câta oară mi-am deschis sufletul precum un cadavru lipsit

Întunericul se lasă, e gol sufletul meu, tăcerea greu apasă, e bine sau e rău? De voi putea voi şti, de nu, tot voi supravieţui. De mâine tot voi fi, chiar dacă tu nu ştii ce ascunde inima, câte ea va fi să-ţi dea. Deschide cartea, pune muzica preferata, zâmbeşte viclean, lasa-te purtat de clipa asta. Fii iubitor, încrezător, fii tot ce ai visat să fii! Merg prin alta lume, ajung unde îmi propun întotdeauna fiindcă mā agăt de scopuri, nu de oameni, sunt fericită cu puţinul nematerial ce îl deţin, îmi ating starea de relaxare pe care mi-o doresc. Nu îmi impun, nu funcţionez după regula nimănui şi sunt liberă să fiu eu. Goală alerg in ploaie precum un lup singuratic, respir aerul de oriunde mă aflu, respir! Inspir, expir, respir! Sunt EU, construcţia anilor ce au trecut, viaţa pusă chirpic cu chirpic lipită cu sudoarea ce a curs şiroaie. Sunt produsul muncii mele. Atunci când copilul din tine se trezeşte la viaţă şi dansează, îşi schimbă chiar şi gustul vieţii. Nu ai voie să fii