Malnutritia Protein-Energetica

Sunt antiexemplul pe care îl iei ca model, sunt tot ce îţi doreşti şi totuşi nimic din el. Nimic spiritual, nici măcar în vreun mediu fie el chiar virtual. Crezi că sunt perfectă, de departe sunt prea defectă. Crezi că poţi accepta, pe mine, imperfecţiunea? Ai putea oare rezista unui diavol fără scrupule şi fără vreo cale prea dreaptă, fără religie şi fără să fi fost măcar ateu. Aud fel de fel, observ şi mai multe, nu îmi pot măsura timpul în secunde, nici măcar anii nu mă opresc să fiu mai rebela decât ieri, mai nebună decât azi, mai rapidă mental decât mâine.

Mă gândesc mereu la moarte, la cât de finiţi suntem.
Promisiuni, vorbe, minciuni, e mai obscur decât ar fi putut fi, este mai fad decât am gândi, da este real, aici ne găsim şi tot prin locuri asemeni o să ne pierdem. Nimic mai presus, poate nici atât de jos, e de prisos.
Ma întreb adesea oare cât putem duce? Prin câte drame, minciuni, tristeţi şi dezamăgiri poate un om trece? Cam de câte şuturi e nevoie până ajungi să fii fericit? Da, fericirea este relativă, dar totuşi liniştea sufletească?!
Dacă ai putea înţelege sā iubeşti infinitatea agoniilor ce se târăsc în jurul nostru, atâtea inimi care suferă...
Arată-mi sufletul ce nu-i pierdut, arată-mi calea cea dreapta, arat-o pe a mai înţeleaptă.
Cine sunt EU? Eu cu adevărat în cele mai adânci gânduri, plină de idei şi acţiuni, încercând să repar tot ceea ce e stricat, am uitat de mine. Am uitat ce sunt, şi ce nu sunt. O invazie de întrebări fără sens şi fără răspuns, aleg să fug în locul cel mai ascuns. Fug de ceea ce ar fi mai rău şi totuşi ajung să îmbrăţişez ce e al tău.
Limite, nevoi, piedici şi strigoi. Parazit sau normal, nu decid, e doar banal.
Realitatea e asta, oricât ai nega, oricât ai fugi de origini şi cât ai colinda, visul se duce, trezirea fie sau nu, te readuce acum sau mai târziu în acelaşi loc, mai sec, mai pustiu.
Nu mai încerca să tai aripi, lasă-i să zboare dacă asta ştiu să facă cel mai bine. Nu mai pune piedici din cauză că tu nu te poţi ridica la standardele lor, fii fericit cu ceea ce ai şi eşti, sigur valorezi ceva pentru cineva.
Alerg către nicăieri şi totuşi plină de scopuri, decizii sau confuzii, ce mai contează, tot ce e rău va fi cândva bine.
De câte ori ţi-ai răspuns la întrebarea: 'Ce am eu nevoie? ' şi de câte ori ai acţionat în privinţa rezolvării nevoilor tale? De când nu te-ai mai pus în capul listei de priorităţi? Prea aglomerat şi prea ocupat să avem n realizări, prea multe deviaţii de la adevaratul nostru drum, doar că încercăm să menţinem o imagine socială de ochii lumii. Mai bine laşi gunoiul ăsta social lângă ghenă şi continui să alergi pe drumul tău mai uşurat de tot bagajul în plus.
Respir din nou aerul ăsta jegos, ma încarcă de noxe şi totuşi sunt un om pozitiv.