Si iar…

 

Nu stiu daca ai simtit vreodata durerea cuprinzandu-ti tot corpul si toata gandirea, sa fii ca si cum ai fi paralizat. Sa poti sa te misti, sa mergi printre vii, dar tu sa fii mort in interior. Ce poate fi mai rau nu sunt in masura sa pot judeca, dar pot masura suferinta. 

Nu stiu daca stii cum e sa suferi de inima franta, sa fii dezamagit si totul sa fie in van pentru tine, dar eu am simtit-o de mai multe ori si doare, doare mai rau decat recuperarea postoperatorie. 

Am vazut multi ca mine ca abandoneaza lupta incercand sa puna capat durerii pe cai neortodoxe, iar apoi ii intalnesc in serviciile de recuperare sau de reanimare, multi devin niste legume care nu vor mai fi capabili sa faca un al doilea gest, din neputinta fizica. Si atunci e si mai dureros sa ai doua dureri, una fizica si alta psihica. Sa simti cum esti din ce in ce mai degradat si mai uzat, epuizat pe zi ce trece si imbatranit de vreme. Ce chestie mi-a pregatit viata asta! Cata durere pe care nu stim sa o controlam, sau nu stim sa cerem ajutor la timp.

Dar, MOTIVATIA? 

Am inteles ca ti-ai pierdut copilul la nastere, sau ca ti-a murit una dintre cele mai apropiate persoane, si cunosc inca foarte bine cum e sa fii dezamagit in dragoste, si stiu cum este sa fii invaluit de ganduri negre fara sfarsit, sa incepi sa iti planific plecarea si sa pui capat durerii. 

Dar, TU? 

Tu unde esti? Unde ai fost pana acum? Si ce daca nu ai mai avut o mana de ajutor cand te-ai tarat ca un caine lovit de masina si lasat pe asfaltul fierbinte, totusi ai ajuns la adapost, ai lasat dara de sange in urma ta, iar cicatricile ti le vezi in oglinda si iti aduc aminte de cine esti TU si de ceea ce esti TU capabil sa faci. Daca alegi sa pleci azi, ce va ramane dupa tine? Nici macar cenusa…

DE CE NU? Auzi inca odata alarma cum suna de dimineata si urmeaza inca o zi de necunoscut, de intrebari, oare o voi face astazi? Azi voi putea sa ma adaptez sau sa fiu capabil sa iau decizii? Stima de sine din ce in ce mai scazuta, oboseala o simti in toate colturile corpului si esti confuz. Te intrebi de ce trebuie sa o iei de la capat azi? Pentru cine sa fac toate astea daca sunt singur? Sau cui ii va pasa din moment ce m-am despartit de persoana iubita? 

Pentru TINE. 

N-ai mai auzit demult un BRAVO, sunt mandru de tine si te felicit pentru munca realizata! Sau iti MULTUMESC pentru ceea ce aduci in viata mea, micile detalii schimba totul. Sau TE IUBESC! Da TE IUBESC pe tine, ar trebui sa iti repeti zilnic uitandu-te in oglinda. Iesind din dus obosit si dezamagit, ar trebui sa iti aduci aminte ca cineva pe lumea asta te iubeste, acela esti TU. Ti se pare bizar? 

Orele de terapie nu par sa dea rezultate, psihologul nu pare sa inteleaga sau defapt eu nu sunt destul de sincer cu el si cu mine insumi? 

Tratamentul psihiatrului e din ce in ce mai slab, sau dezvolt eu toleranta? Oare iau bine pastilele sau abuzez? Cui ii mai pasa? Daca nu am pe nimeni, de ce sa mai conteze? 

Dar TU, te mai iubesti? 

Daca tu nu te iubesti atunci cum poti iubi pe altii? Cum poti sa ceri sa fii iubit daca tu singur nu te poti iubi? 

SINGURATATEA…

Este ca la Polul Nord, oricat de multe haine ai pune pe tine tot frig iti este. Si preferi sa te izolezi in casa langa foc ca sa fii singur si sigur ca nu iti va perturba nimeni confortul. 

Dar singuratatea, e atat de infricosatoare.

Ma imaginez la 70 de ani cu patologii asociate si pe patul de spital singur confruntat poate cu moartea. Si sunt singur. Dar imi este frica, frica sa fiu singur. 

Dar cand mori, esti acompaniat?