Sa fii

Era totul gol si alb. Zapada nu ezitase sa se aseze peste natura deja moarta si totusi pregatita sa renasca. Soarele zambea sfiit pe cer din cand in cand, norii se strangeau si ei usor, usor, facand parca galerie la ceea ce avea sa se intample.
In mijlocul pustiului se zareau doua umbre negre, venind din parti opuse si parca totusi erau ale aceleasi persoane. Parea sa fie bine si raul pregatindu-se de lupta.
Avea toate motivele biata disperata sa se lupte. Era macinata de durere, sangele i se scurgea si lasa dâre in zapada stralucitoare. Era plina de rani. Dar mai mult suferea din cauza celor din interior. Acum gasi momentul, nenorocita, sa planga in voie. Putea sa urle dand vina pe ranile ce le avea sangerande. Dar nu asta era adevaratul motiv al suferintei. Era in inima, in suflet, in minte. Era cuprinsa de tot. Brazduita si secerata de ranile trecutului, gasise in sfarsit pretext sa planga fara sa ii fie rusine ca isi arata slabiciunea.
Umbrele o inconjurau, iar vocile constiintei zbierau in capul ei, precum vocile unei schizofrenice: " nu e bine asa!" , " imi pare rau pentru tot ce am facut!"  , " ar fi putut fi altfel,lucrurile ar fi putut fi schimbate daca...". Mii si mii de ganduri o bantuie, precum fantomele din cimitirul copilariei, acolo unde-si facea veacul in noptile de vara.
Cat de ironic!
Cate lupte victorioase, cat de mult iubita pe atat de nefericita. Lumea o vedea altfel. Ca o eroina!
Eroina propriei lumi, se afla in ochii fiecarei femei. Se putea citi disperarea, tristetea si alinarea, iubirea si ura, razboiul si pacea, sufletul, inima, moartea... eroina celor pierduti si regasiti.
Mergand pe strazile goale, albe si inghetate, isi observa umbra. Era prezenta acolo dintotdeauna, doar ca ea nu o putea vedea sau nu o lua in seama. Era cel ce o sustinea din umbra, cel care o impingea sa creeze cand nu avea imaginatie, cel care o purta in alte lumi si totusi nu ii cerea sa isi paraseasca propria lume, era cel care si-ar fi dorit dintotdeauna sa fie. Umbra ei o urma, dar ea nu vazuse, nu auzise si nu crezuse. Nici nu stia si nici nu credea ca asta i s-a fi putut intampla. Prea secata, prea mult dezorientata, si totusi umbra o urma... 
Ma arunc iar in abisul alb, inchid ochii, nu vreau sa mai vad sau sa mai aud, imi simt corpul inghetat, simt cum amortesc si totusi nu imi mai pasa de mine. Simt ca o sa renasc, ca de fiecare data, ca in fiecare poveste, zana cea rea castiga. Simt, traiesc, iubesc, gresesc, plang, sufar, exist, doresc, motivez, inspir, expir, am o viata!