Malnutritia Protein-Energetica

Mai ştii, când nici să merg nu ştiam, pe când mă ţineam de mâinile tale transpirate şi pline de pământ, bătături, fără unghii false sau prea îngrijite. Nu mai aveai timp de tine, fiindcă mă aveai pe mine, mai importată decât orice, decât propria-ţi viată. Arta sacrificiului necerut şi neimpus, totul venit din inimă.
Cât de departe este vremea copilăriei, când pe fugă mama mă lasa cu tine, în grija ta... Nici nu mai am amintiri, decât pe cele mai frumoase. Sufletul îmi e invadat cu lacrimi si simt durerea pierderii tale ca şi cum ar fi azi, acum. Îmi este atât de dor de tine, de tot ce făceam... m-ai făcut să fiu eu. Mereu m-am gândit că tot ce fac este pentru tine. Aş fi vrut să împart asta cu tine.
Pierdut.
Fug din nou de la o idee la alta...
Sub soarele arzător al începutului de vară, cu temperaturi brusc ridicate în termometru mă trezesc lângă tine. Sunt în necunoaştere şi în necunoscut. Sunt doar eu, tu, căldura, pāsările pe cer, o plajă întinsă doar pentru noi doi. Sunt aici, peste tot şi pretutindeni. Suntem doi, dar mă simt înconjurată de singurătate şi de propriile gânduri.
Încerc să mā concentrez pe tine, dar sunt prea marcată de trecut, mă raportez, ca un vis, delirez. Ce rost mai are?
Ies ca o nălucă, halucinez.
Pierdută sub cerul albastru, un infinit, pe plaja pustie, un răsārit, pierdută în sufleul tău sunt, aş vrea să pătrund. Dar nu mă laşi.
Blocat.
De amintirile trecutului.
De oameni.
De loc.
De trăiri şi de trăit să fi fost iubit.
De sânge.
De dor.
De tot şi de nimic.
Doar pentru iubit.
Un nou început. Totul ar trebui să fie frumos, plin de energie pozitivă. Dar nu totul e cum ne aşteptăm noi să fie.
Azi a fost diferit.
A venit pentru insuficienţă. Insuficienţă cardiacă provocată de cuţitele aruncate de persoane otrāvite mental. A venit pentru boli contagioase greu tratabile, pentru că stima de sine pusă la pământ are tratament pe termen lung şi cu o rată de prognostic favorabil destul de scăzută. Depinde de vindecător si de vindecat. A venit pentru insuficienţă cerebrală, prostă irigare lăsând depresie şi neînţelegere personală.
Labilitate psihică pe un fond si mai slab. Cu ce să mai lucrezi atunci când eşti pus la zid?
A venit cioburi ca să se reîntregească.
Să se regăsească acolo unde nu lasă loc pentru nimeni.
Îmi doresc un tratament pentru inimă rănită. Vreau sa fii atentă la ceea ce îmi vei oferi, şi să te implici cât mai mult în procesul vindecării mele. Să îţi baţi capul, că oricum nu va conta şi nu voi accepta ceva din ceea ce îmi prescrii, doar că vreau să văd şi alţi oameni suferind în jurul meu.
Aşa este unul din multele episoade vāzute sau poate chiar jucate, un rol principal pe care nu ţi-l doreai şi totuşi ţi-a fost aruncat în faţă. L-ai acceptat chiar dacă ştiai că episoadele ce încep prost au un sfârşit şi mai prost. Dar ai zis că de data asta trebuie să fie diferit, să îl faci să se simtă iubit, mai ales după câte a pătimit, ai încercat să aduni cioburile făcute de altcineva, ţi-ai pus sufletul pe tavă în faţa cuiva stricat deja şi te-ai oferit să accepţi posibilitatea ca şi tu la rândul tău să ajungi stricat sufleteşte. Ai urmat instinctul, nevoia de afecţiune te-a împins să accepţi mai puţin decât ai fi avut nevoie, dar ai încercat.
Şi azi eşti la capăt, în faza de reparare, acolo unde vrei un nou început, dar nu mai ştii cum să faci, nu te mai cunoşti pentru că toate credinţele ţi-au fost spulberate, toate visele în doi nevindecate de minciuni, te-ai întors de unde ai plecat, dar cicatricile nu mai sunt doar cicatrici, au ajuns cheloizi.
Nu mai simţi cā ai mai avea vreo urmă de putere să încerci să faci ceva pentru tine iar în momentul de faţă autodistrugerea pare cea mai convenabilă şi confortabilă soluţie. E mult mai simplu să  distrugi decât să repari. E mult mai uşor să arunci persoane la gunoi, decât să le dai posibilitatea să fie ele, e mai uşor să frângi inimi, suflete, încredere sau stimă de sine.
Drogat cu gânduri sinucigaşe, nu ai lăsat să fii mângaiat de mâini gingaşe. Ai luat totul ca un rāzboi, în care tu erai singura victimă în rolul principal. Ai otrăvit prin vorbe aşa zişii duşmani,
cei care încercau să îţi fie alături şi pe care tu i-ai respins pentru că te-ai simţit neînţeles, ai respins orice contact cu lumea pentru că i-ai pus pe toţi în oala trădătorilor, a celor care îţi vor face rău. Te-ai izolat şi nu ai realizat cā eşti infirm.
Trist.
Neiubit.
Neînţeles.
Laşi totul în urmă, e cel mai inteligent să faci asta şi să înceapă să îţi pese de tine.
Este acum în zadar să îţi mai pară rău. Rana a fost produsă, cicatricea este prezentă, nu mai ai ce să readuci la normal. Ai demonstrat că şi tu faci parte din categoria celor de care ţie îţi era frică, categoria răilor. Ironia sorţii. Ajungi să fii exact ceea ce urăşti cel mai mult, ajungi să faci ceea ce ţie nu îti place.
E greu să crezi că cineva îţi poate înţelege suferinţa, ai dreptate. Nu îţi poate înţelege fix suferinţa ta, pentru că e a ta, proprie şi personală, dar te-ai gândit că şi alţii au trecut prin ceva asemănător ţie sau ceva mult mai rău.
Indignat.
Supărat.
Dezorientat.
Pierdut.
Puţin luminat.
Disperat.

O, tu dulce autodistrugere!

Nici un gând negativ.
Am ieşit de ceva vreme din depresie, drogurile şi alcoolul mi-au salvat din nou viaţa. Până mai ieri îmi doream să te ucid, să fac să pară suicid, dar psihologul meu m-a învăţat cum să ma autocontrolez, prin nişte metode de controlat mintea, un fel de jocurile foamei, dar aplicate pe creier... sau cum să devii psihopatul perfect.
Gata.
Până de curând am ieşit din grupul alcoolicilor anonimi, mergeam de plăcere, sā îmi găsesc prieteni de pahar. A mers o vreme treaba asta, până când ficatul a zis ca e deajuns atâta vin. Am zis ca e cazul să trec la ceva mai puţin nociv, să încerc ceva mai aproape de 'Halal' ( permis) şi sā fie şi de prin domeniu, aşa am ajuns să umblu cu Marie-Jane. Frumos, am început să văd lumea în roz, să nu mai dau doi bani pe zdrenţe ca tine, am început să fiu varianta cea mai originală a ceea ce urai cu desăvârşire.  

De râs sau plâns, de iubit să fi fost sau poate de irosit. De confuz nebun pe străzi merg, în orele târzii, pustiu.
Iubesc singurătatea.
Nimic din ceea ce este fizic, nu este materie solida, materia este energie. Defapt "nimicul" poate deveni oricând "tot", important este felul de a aborda lucrurile. Lasă-ţi loc de mai mult, deschide ochii mari şi lasă persepctivele să îţi inunde câmpul vizual. Nu privi doar înainte şi atât.
Faptul că eşti conştient, inseamnă că poţi avea control asupra propriei vieţi. Deţii mai multă putere decât crezi. 

P.S. Drogurile, alcoolul şi târfele sunt doar un pamflet. 😂