Motivaţie.
Azi am fost pe câmpul de luptă şi tot azi am fost învins. Am crezut că fac tot ce pot şi ce îmi stă în putere, dar defapt abordasem situaţia într-un mod drastic, am văzut-o ca pe o problemă. M-am trezit că mi-am pus din instinct şi impulsivitate mâinile pe cap începând să dau din mine vorbe de duh şi învinovăţind pe alţii pentru eşecul meu temporar, pentru că, da, este o situaţie temporară, de care mai târziu vei râde, neştiind că singurul inculpat sunt eu.
Te-ai gândit vreodata conştient, de ce ajungi în situaţii delicate? De câte ori ai vizualizat ceea ce trebuie să faci şi cum ar trebui să reacţionezi?
Te instig să începi să exersezi tu cu tine, să îţi autoinduci succesul cu ajutorul subconştientului. Ştiu ce vei spune, că este de domeniul SF-ului, nu de alta dar aşa am gândit şi eu, ba chiar mai rău, dar am zis hai totuşi să încerc şi să văd cum stă treaba. Este relativ simplu, ceva de genul, îţi propui ceva şi te concentrezi foarte tare pe lucrul ăla, te vizualizezi fiind acolo, simţi, trăieşti momentele ca şi cum s-ar fi produs deja.
Ce te mai motivează azi?
Fă ceea ce te face fericit şi liniştit, fără să fii nevoit să te minţi singur. Gândul zilei de azi? Fericirea şi împlinirea sufletească se pot regăsi în cele mai banale lucruri. Religia? Există un singur Dumnezeu pentru noi toţi, nu eşti cu nimic mai diferit dacă mergi la biserică sau mochee iar după păcătuieşti. Noua religie este înfăptuirea de lucruri bune, ceva palpabil. Degeaba crezi dacă faci inverers. Fă să conteze, arată-ţi religia prin muncă voluntară la azilul de bătrâni sau la căminul de copii, ori pe unde este nevoie de tine. A face bine fizic este noua religie.
Îţi e frică de pedeapsă? Dumnezeu nu ne pedepseşte, singuri o facem, cu ajutorul valorilor şi comportamentelor deviate de care dăm dovadă.
Azi am fost pe câmpul de luptă şi tot azi am fost învins. Am crezut că fac tot ce pot şi ce îmi stă în putere, dar defapt abordasem situaţia într-un mod drastic, am văzut-o ca pe o problemă. M-am trezit că mi-am pus din instinct şi impulsivitate mâinile pe cap începând să dau din mine vorbe de duh şi învinovăţind pe alţii pentru eşecul meu temporar, pentru că, da, este o situaţie temporară, de care mai târziu vei râde, neştiind că singurul inculpat sunt eu.
Te-ai gândit vreodata conştient, de ce ajungi în situaţii delicate? De câte ori ai vizualizat ceea ce trebuie să faci şi cum ar trebui să reacţionezi?
Te instig să începi să exersezi tu cu tine, să îţi autoinduci succesul cu ajutorul subconştientului. Ştiu ce vei spune, că este de domeniul SF-ului, nu de alta dar aşa am gândit şi eu, ba chiar mai rău, dar am zis hai totuşi să încerc şi să văd cum stă treaba. Este relativ simplu, ceva de genul, îţi propui ceva şi te concentrezi foarte tare pe lucrul ăla, te vizualizezi fiind acolo, simţi, trăieşti momentele ca şi cum s-ar fi produs deja.
Ce te mai motivează azi?
Fă ceea ce te face fericit şi liniştit, fără să fii nevoit să te minţi singur. Gândul zilei de azi? Fericirea şi împlinirea sufletească se pot regăsi în cele mai banale lucruri. Religia? Există un singur Dumnezeu pentru noi toţi, nu eşti cu nimic mai diferit dacă mergi la biserică sau mochee iar după păcătuieşti. Noua religie este înfăptuirea de lucruri bune, ceva palpabil. Degeaba crezi dacă faci inverers. Fă să conteze, arată-ţi religia prin muncă voluntară la azilul de bătrâni sau la căminul de copii, ori pe unde este nevoie de tine. A face bine fizic este noua religie.
Îţi e frică de pedeapsă? Dumnezeu nu ne pedepseşte, singuri o facem, cu ajutorul valorilor şi comportamentelor deviate de care dăm dovadă.
.
.
.
Transă.
Nu am apucat să rulez vreun joint sau să prizez ceva, nici nu aş avea nevoie, mintea mă duce oriunde îmi doresc să fiu, pentru că POT. Sunt îmbrăcată în alb din cap până în picioare şi nu merg la nuntă, mă îmdrept către înmorântarea lucrurilor inutile şi a celor nefolositori, mi-am pus cei mai comozi pantofi, cea mai scumpă palarie, port rujul roşu să pot asorta cu bronzul, sunt protejată de căldura sufocantă şi de mine. Încep să iau la pas oraşul până intru pe nisip. Este fierbinte, văd în zare norii de căldură, totul este auriu, culoare ce sugerează bogăţia, soarele, nisipul, cămilele, pieile oamenilor ce mă însoţesc. Pornesc la drumul ce nu îl cunosc. Nu ştiu ce mă va aştepta, dar mă incită necunoscutul, vraja, misterul. Simt soarele cum îmi arde faţa, vântul parcă stă să pornească furtuna de nisip. Mă simt dezgolită şi totuşi cu nivelul de adrenalină din ce în ce mai ridicat. Mă simt ca şi cum aş fi pe mare, totul albastru, doar că sunt în deşert unde totul e auriu.
Simt cum mă eliberez de tot, de mine, mă pierd sau mă las cumva pierdută. Trag în piept aerul fierbinte şi parcă sunt mai energică sau doar halucinez.
Mister. Iubire. Exil. Iluzii. Azil.
Este vacanţă, pentru unii. Eu iau o pauză totală de la cretini. Ca şi cum intru în post prelungit ce se transformă în abstinenţă totală. Până de curând citeam nişte mizerii filozofice despre de e femeia defapt. Şi zicea ceva de genul că femeia nu a fost făcută pentru a îndeplini munci grele sau a avea mari realizări, foarte amuzant textul şi totodată dezamăgitor, venind din partea unui distins macho dealtfel. Păi total de acord, femeia este slabă, ca să îi poată da bărbatului ocazia să fie bărbat. Vorba aia, dacă e frumoasă şi deşteaptă tu ar cam trebui să fii bărbat.
Diavolul cu chip de înger.
Oamenii se împart în două categorii: unii care caută şi nu găsesc, alţii care găsesc şi nu sunt mulţumiţi. Cu cât cineva are mai mult în interiorul său, cu cât îşi atinge limitele autocunoaşterii, cu atât mai puţin va cere de la cei din jurul său. Valoarea sa constă în ceea ce oferă. Omul nu se naşte om, ci el devine unul.
Transă.
Nu am apucat să rulez vreun joint sau să prizez ceva, nici nu aş avea nevoie, mintea mă duce oriunde îmi doresc să fiu, pentru că POT. Sunt îmbrăcată în alb din cap până în picioare şi nu merg la nuntă, mă îmdrept către înmorântarea lucrurilor inutile şi a celor nefolositori, mi-am pus cei mai comozi pantofi, cea mai scumpă palarie, port rujul roşu să pot asorta cu bronzul, sunt protejată de căldura sufocantă şi de mine. Încep să iau la pas oraşul până intru pe nisip. Este fierbinte, văd în zare norii de căldură, totul este auriu, culoare ce sugerează bogăţia, soarele, nisipul, cămilele, pieile oamenilor ce mă însoţesc. Pornesc la drumul ce nu îl cunosc. Nu ştiu ce mă va aştepta, dar mă incită necunoscutul, vraja, misterul. Simt soarele cum îmi arde faţa, vântul parcă stă să pornească furtuna de nisip. Mă simt dezgolită şi totuşi cu nivelul de adrenalină din ce în ce mai ridicat. Mă simt ca şi cum aş fi pe mare, totul albastru, doar că sunt în deşert unde totul e auriu.
Simt cum mă eliberez de tot, de mine, mă pierd sau mă las cumva pierdută. Trag în piept aerul fierbinte şi parcă sunt mai energică sau doar halucinez.
Mister. Iubire. Exil. Iluzii. Azil.
Este vacanţă, pentru unii. Eu iau o pauză totală de la cretini. Ca şi cum intru în post prelungit ce se transformă în abstinenţă totală. Până de curând citeam nişte mizerii filozofice despre de e femeia defapt. Şi zicea ceva de genul că femeia nu a fost făcută pentru a îndeplini munci grele sau a avea mari realizări, foarte amuzant textul şi totodată dezamăgitor, venind din partea unui distins macho dealtfel. Păi total de acord, femeia este slabă, ca să îi poată da bărbatului ocazia să fie bărbat. Vorba aia, dacă e frumoasă şi deşteaptă tu ar cam trebui să fii bărbat.
Diavolul cu chip de înger.
Oamenii se împart în două categorii: unii care caută şi nu găsesc, alţii care găsesc şi nu sunt mulţumiţi. Cu cât cineva are mai mult în interiorul său, cu cât îşi atinge limitele autocunoaşterii, cu atât mai puţin va cere de la cei din jurul său. Valoarea sa constă în ceea ce oferă. Omul nu se naşte om, ci el devine unul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu