Un preot s-a oferit s-o conducă cu mașina pe o călugăriță. Urcându-se în mașină, aceasta a pus picior peste picior, iar coapsele i s-au dezgolit. Preotul n-a putut să se abțină și a atins-o ușor cu mâna. La care, aceasta i-a spus: „Părinte, ții minte Psalmul 129?” Preotul a luat repede mâna, dar după un timp a pus-o din nou pe picior. Călugărița îi repetă din nou: „Părinte, ții minte Psalmul 129?”. Preotul rușinat și-a cerut scuze și n-a mai atins-o. Ajunși la mânăstire, călugărița a răsuflat adânc și a ieșit din mașină. Întorcându-se la biserică, preotul a decis să vadă ce conține Psalmul 129. În el se spune: „Ești pe calea cea dreaptă, fiule. Mergi înainte, caută și vei găsi fericirea”.
 Morala: Dacă nu-ți cunoști bine munca, multe din posibilitățile de perfecționare pot trece pe lângă tine.
Descopăr încet dar sigur adevărata calitate a vieţii: simplitatea. Observ cum oamenii mari din jurul meu sunt atât de măreţi prin faptul că sunt simpli. Nu ştiu ce întelegi tu prin simplitate, dar eu o definesc prin multe lucruri: educaţie, o minte deschisă la nou, acceptarea părerilor celor din jur, a te iubi pe tine şi a-i iubi pe cei din jurul tău, a fi o persoană cu caracter frumos. A fi frumos din interior. Poate este prea complex descrisă simplitatea, dar totuşi aşa o văd.
Avem in jur atâţia oameni frumoşi, cărora nu le dăm şanse. Ma gândesc că de frică.
În copilărie aveam o jucărie...
Mai târziu am evoluat
Jocurile s-au schimbat
Lumea s-a maturizat,
Mulţi din prieteni s-au îndoctrinat
La adolescenţă iubeam, dar cu decenţă
Mai mult sau mai puţin cu patos şi venin.
M-am maturizat? Sau sunt doar un întârziat?
Azi este ziua micilor poveşti de morală. Sau noaptea târzie a lucrurilor spuse pe faţă. De la simplitate la complexitate şi frustrare e doar un pas, greu de diferenţiat. Poţi ajunge cu uşurinţă şi fară să îţi dai seama la timp de faptul că ai trecut de la o extremă la alta.
Nu vreau să înţeleg frustratele şi băloşii ce fac spume la gură de la atâta bârfă
 Ăştia ar trebui să fie izolaţi şi să aibe lumea lor, alături de cocalari, târfe şi ţigani. Şi da, sunt rasistă, şi spre deosebire de alţii nu îmi e ruşine să recunosc. Îmi asum responsabilitatea propriilor cuvinte. Sunt rasistă in ceea ce priveşte prostia, snobismul, ipocrizia, dezumanizarea, oamenii de cantitate în general.
Hai să dam mână cu mână, sa facem mai multe mâini!
 O pasăre micuță zbura în țările calde. Era foarte frig, ea a înghețat și a căzut în câmp. În timp ce stătea acolo, o vacă a trecut pe alături și s-a băligat peste ea. Stând acoperită de baligă, pasărea s-a încălzit și a început să ciripească de fericire. O pisică a auzit-o, a scos-o din rahat și a mâncat-o.
 1. Nu toți cei care se c*că în capul tău îți sunt dușmani;
 2. Nu toți cei care te scot din rahat îți sunt prieteni;
 3. Atunci când îți este cald și bine, mai bine nu te lăuda la nimeni.

Comentarii

  1. Nasul Vito Corleone (Marlon Brando):"Niciodata nu spune ce ai pe suflet inafara familiei", cred ca avea dreptatea, in special in ziua de azi, cand invidia e cucoana mare care n-are de mancare si sinceritatea este o raritate. In ziua de azi trebuie sa privim foarte bine personele din jur sa vedem daca sunt reale sau doar miraje trecatoare, si cu fiecare miraj capatam experiente care ne fac si mai puternici sa capatam aceea intuitie sa nu mai cadem in aceleasi capcane din nou.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Malnutritia Protein-Energetica

Deviatii patologice ale coloanei vertebrale

Sindromul nevrotic