Stratone's

Operaţia este reuşită, dar din păcate pacientul este mort. Îmi pare rău nu ştiu ce-am făcut aseară, am zis ca nu se mai întamplă, dar uite-mă în acelaşi punct pentru a nu ştiu câta oară. Deunăzi mă gândeam la ce scriu şi ce aş fi   putut scrie, despre experienţa mea de viaţā, dar şi despre a altora. Păi aş fi scris romane. Încă nu e prea târziu. Mi-am luat-o de atâtea ori, încat atunci când am parte de o situaţie normală sau cât de cât umana, mi se pare că e ceva la mijloc, sau sunt anxioasă în privinţa oamenilor care mai au o urmă de umanitate. Când se comportă unul cum trebuie, mă gândesc, ceva putred este la mijloc, e ceva ce nu văd sau nu observ. Şi mă pun să mă comport de rahat pentru că am halucinaţii. Atâtea situaţii de rahat te aduc în lumea anormalilor, o lume selectivă, inteligentă, cu prea puţini oameni în jur sau deloc. O lume pe care puţini o vor înţelege şi mai puţini o vor accesa. O lume plină de bariere şi de mecanisme prea puternice pentru a fi pătrunse. Doar

                  Inima este încă funcţionabilă, pompează sângele în tot corpul obosit de timp şi situaţii, de terfelit, de oamenii locului, de tot şi nimic. Te simţi tot mai obosit deşi ai dormit, ai dormit adânc sperând că prin somn vei da uitării toate problemele vieţii. Ai tot şi nimic. Ai realitatea sau e doar un vis? Inima pompează, creieru-i varză. Emoţii, trăiri, sentimente, vorbe în vânt, bătălii pierdute, iubiri neconsumate, toate, da toate, au rămas încă neuitate. Ai tot acumulat, ai umplut mai mult decât un pahat, ai sperat, deşi ştiai de la început că minţi. Te minţeai pe tine. Ai acceptat minciuna, ai fost perfect conştient şi acum plângi de ceea ce ţi-ai făcut conştient cu mâna ta. Inima pompează, e doar creierul, el a luat o decizie greşită. Inima nu simte, ea doar irigă tesuturi, organe şi creierul. Şi creierul are sânge primit tot de la inimă. Creierul este cel întunecat. Treci şi meditează. Meditatie. Ia un loc pe undeva, fă-te că stai comod, într-un loc