Stratone's

Motivaţie. Azi am fost pe câmpul de luptă şi tot azi am fost învins. Am crezut că fac tot ce pot şi ce îmi stă în putere, dar defapt abordasem situaţia într-un mod drastic, am văzut-o ca pe o problemă. M-am trezit că mi-am pus din instinct şi impulsivitate mâinile pe cap începând să dau din mine vorbe de duh şi învinovăţind pe alţii pentru eşecul meu temporar, pentru că, da, este o situaţie temporară, de care mai târziu vei râde, neştiind că singurul inculpat sunt eu. Te-ai gândit vreodata conştient, de ce ajungi în situaţii delicate? De câte ori ai vizualizat ceea ce trebuie să faci şi cum ar trebui să reacţionezi? Te instig să începi să exersezi tu cu tine, să îţi autoinduci succesul cu ajutorul subconştientului. Ştiu ce vei spune, că este de domeniul SF-ului, nu de alta dar aşa am gândit şi eu, ba chiar mai rău, dar am zis hai totuşi să încerc şi să văd cum stă treaba. Este relativ simplu, ceva de genul, îţi propui ceva şi te concentrezi foarte tare pe lucrul ăla, te vizua

Dimineţi răcoroase alături de nimeni, o altă zi, alte n gânduri pozitive. Azi am ajuns unde voiam ieri, dar totuşi nu îmi e deajuns. Cafeaua este exact pe gustul meu, neagră, fără zahăr si cu o aromă puternică, ce poate trezi chiar şi morţii din somn. Oraşul abia se trezeşte la viaţă, vezi cum oamenii încep uşor să iasă pe străzile pustii. Adie uşor vântul, iar frunzele palmierilor scot un zgomot placut, relaxant. Văd culorile verii, galbenul soarelui ce abia a răsărit, verdele pomilor, aerul tropical, culorile hainelor de pe oameni, zâmbetele.  Respir, simt că trăiesc. E din nou mâine, şi am reuşit să ajung până azi. Plin şi totuşi gol, inundat de gânduri, dar totuşi nimic concret, mintea îmi zboară dintr-o parte în alta, visez, încerc să mă concentrez. Dar mai bine alerg. Îmi pun adidaşii prăfuiţi de ieri, leg părul in cel mai oribil mod, nu îmi pasă de ce ai crede, sunt eu, naturală, îmi pun căştile în urechi şi am pornit la drum. La început îmi pare dificil, cald, încep să îm

Eşti frumos, indiferent de rasă, origine, vârsta, atunci când zâmbeşti transmiţi frumuseţea, chiar dacă este un haos babilonian, totul stă într-un zâmbet. Te plac şi eu la rândul meu, asta e tot ce transmiţi. Suntem mai buni, mai frumoşi, mai pozitivi. Nu trebuie să cunoşti limba unei ţări ca să îţi dai seama dacă oamenii te plac sau nu. O simţi, energia pozitiva de care eşti înconjurat.  . . . Ce vreau de la el? Să îmi accepte nebunia fără să ma critice, să pot să fiu eu fără să mă gândesc oare ce va zice, să nu mă cenzurez şi să pot fi impulsivă, iar el să îmi zâmbească şi să mă întrebe dacă mai am trăgându-mă uşor de păr. Să mă strângă în braţe şi să mă pupe pe frunte, să mă facă să mă simt cea mai iubită şi cea mai protejată. Să mă trezesc în mijlocul nopţii şi să facem dragoste ca doi nebuni, apoi dimineaţa să o luam de la capăt, să creştem împreună şi să ne susţinem în lucruri bune, să scoatem unul din altul tot ce e mai bun şi mai rău, să ne contrazicem, iar la final