Stratone's

Monolog. Un bilet, doar dus... In drum spre nicaieri, va rog, sa fie. Si daca se poate sa fie loc la geam, sa pot privi in gol. Sa vad copacii cum stau pe loc, dealurile si vaile verzi si pline de culoare sa le observ gri si anoste. Un drum bun si o cafea, asta mi-am dorit, dar nu stiu de ce am primit un drum de spini si o cafea cu sare. Mergeam asa inspre gol, totul in jur era plin de veselie, numai eu, in lumea mea. Plina de creativitate, lucruri bune, oameni putini. Totusi, ceva tot nu e la locul lui. Tulburarea mea obsesiv compulsiva imi da batai de cap iarasi, perfectiunea ma chinuie, totul este aproape perfect, dar nu e. Nu stiu de ce mi se intampla astfel de lucruri, undeva gresesc. Dar nu inteleg unde. Zile de toamna. Ceata. Este totul in ceata, confuzie sau deziluzie. Nu mai stiu ce vreau. Sau nu sunt sigura de ceea ce am. Poate eu sunt veriga cea slaba din lant, si nu constientizez. As vrea sa ma cunosc, eu credeam ca ma stiu deja, dar fac imposibila viata celor d

Motivaţie. Azi am fost pe câmpul de luptă şi tot azi am fost învins. Am crezut că fac tot ce pot şi ce îmi stă în putere, dar defapt abordasem situaţia într-un mod drastic, am văzut-o ca pe o problemă. M-am trezit că mi-am pus din instinct şi impulsivitate mâinile pe cap începând să dau din mine vorbe de duh şi învinovăţind pe alţii pentru eşecul meu temporar, pentru că, da, este o situaţie temporară, de care mai târziu vei râde, neştiind că singurul inculpat sunt eu. Te-ai gândit vreodata conştient, de ce ajungi în situaţii delicate? De câte ori ai vizualizat ceea ce trebuie să faci şi cum ar trebui să reacţionezi? Te instig să începi să exersezi tu cu tine, să îţi autoinduci succesul cu ajutorul subconştientului. Ştiu ce vei spune, că este de domeniul SF-ului, nu de alta dar aşa am gândit şi eu, ba chiar mai rău, dar am zis hai totuşi să încerc şi să văd cum stă treaba. Este relativ simplu, ceva de genul, îţi propui ceva şi te concentrezi foarte tare pe lucrul ăla, te vizua

Dimineţi răcoroase alături de nimeni, o altă zi, alte n gânduri pozitive. Azi am ajuns unde voiam ieri, dar totuşi nu îmi e deajuns. Cafeaua este exact pe gustul meu, neagră, fără zahăr si cu o aromă puternică, ce poate trezi chiar şi morţii din somn. Oraşul abia se trezeşte la viaţă, vezi cum oamenii încep uşor să iasă pe străzile pustii. Adie uşor vântul, iar frunzele palmierilor scot un zgomot placut, relaxant. Văd culorile verii, galbenul soarelui ce abia a răsărit, verdele pomilor, aerul tropical, culorile hainelor de pe oameni, zâmbetele.  Respir, simt că trăiesc. E din nou mâine, şi am reuşit să ajung până azi. Plin şi totuşi gol, inundat de gânduri, dar totuşi nimic concret, mintea îmi zboară dintr-o parte în alta, visez, încerc să mă concentrez. Dar mai bine alerg. Îmi pun adidaşii prăfuiţi de ieri, leg părul in cel mai oribil mod, nu îmi pasă de ce ai crede, sunt eu, naturală, îmi pun căştile în urechi şi am pornit la drum. La început îmi pare dificil, cald, încep să îm

Eşti frumos, indiferent de rasă, origine, vârsta, atunci când zâmbeşti transmiţi frumuseţea, chiar dacă este un haos babilonian, totul stă într-un zâmbet. Te plac şi eu la rândul meu, asta e tot ce transmiţi. Suntem mai buni, mai frumoşi, mai pozitivi. Nu trebuie să cunoşti limba unei ţări ca să îţi dai seama dacă oamenii te plac sau nu. O simţi, energia pozitiva de care eşti înconjurat.  . . . Ce vreau de la el? Să îmi accepte nebunia fără să ma critice, să pot să fiu eu fără să mă gândesc oare ce va zice, să nu mă cenzurez şi să pot fi impulsivă, iar el să îmi zâmbească şi să mă întrebe dacă mai am trăgându-mă uşor de păr. Să mă strângă în braţe şi să mă pupe pe frunte, să mă facă să mă simt cea mai iubită şi cea mai protejată. Să mă trezesc în mijlocul nopţii şi să facem dragoste ca doi nebuni, apoi dimineaţa să o luam de la capăt, să creştem împreună şi să ne susţinem în lucruri bune, să scoatem unul din altul tot ce e mai bun şi mai rău, să ne contrazicem, iar la final

Dilentantismul a devenit o normalitate în societatea zilelor noastre. Totul se rezumă la a avea, la a ne asigura un viitor pe care nici măcar nu îl cunoaştem, cât de stupid... ne chinuim cât de mult putem, călcăm peste cadavre, unii din noi, pentru a ne asigura o viaţă lipsită de griji. Uitând defapt să ne mai bucurăm de ceva anume. Rezultatul final? O mare plictiseală. Dintotdeauna am crezut că mila faţă de animale este în strânsă legătură cu bunătatea caracterului; oricine este crud cu animalele nu poate fi bun cu semenii săi. Cred cu tărie în asta şi mi se confirmă asta zilnic. . . . Am întrebat-o pe mama de ce nu mi-a vorbit vreodată despre dragoste? Mi-a zis că nu ar fi ştiu ce mare lucru să îmi spună din moment ce nici ea nu a ştiut foarte bine cum stau lucrurile. Păi orice... cum să mă comport cu persoana iubită, ce să fac sau să nu fac atunci când ma îndrăgostesc sau eu ştiu ceva de genul. Mi-a zis că atunci când va veni voi şti, că mă voi descurca eu cumva. Am începu

Despre dragoste si alte feluri “La mine încă nu a apărut acea persoană… şi dupa nu ştiu câte refuzuri sau întămplări ciudate, îţi pierzi speranţa. Răbdare am, dar speranţă…” Un bun prieten îmi scrie într-o seară să mă felicite pentru un articol. Î n toiul discuţiei se apucă să îmi povestească despre o întalnire eşuată, despre faptul că este dezamagit şi că ar fi frumos din partea mea să scriu ceva în legatură cu eşecurile în dragoste, mai exact cu cei care după despărţiri îşi revin mai greu. De obicei nu scriu căcaturi despre inimi frânte şi despre cum să te recuperezi în 3 sau 6 luni, că aşa e din punct de vedere psihologic mai sănătos şi mai normal, până la urmă fiecare se drege cum poate şi când poate, nu există medicament standard sau o metodă de urmat. Nu sunt un om al regulilor, nu aş avea reţeta fericirii, la mine oricum e haos în domeniul ăsta, nu ştiu exact care este reţeta, pe mine mă ajută sportul.   Există ascultă-ţi instinctul şi vocea interioară, daca

De obicei lucrurile ies aşa cum vreau eu să iasă, iar când nu ies, tot ies cum vreau eu. La întrebarea: " Mai poţi să duci?" răspunsul este: "Mai ai?" Că deja a început sā-mi placă. Există mai multe tipologii de femei. Materialista. Tocilara. Proasta. Sfânta. Parvenita. Piţipoanca. Puternica. Gospodina. Târfa. Cea bună la toate. Şi nu în ultimul rând Evoluţionista. Mie asta îmi place cel mai mult. Asta a fost toate pe rând şi stie să se adapteze în fiecare situaţie. Dacă stă de vorba cu un generos e materialistă subtil, primeşte fără să ceară. Dacă e în situaţii de dificultate profesională, se updatează urgent. Ştie să facă şi pe proasta când e cazul, să nu mai vorbim de sfinţenie... eşti al 3-lea iubit dragul meu, spune uitându-se fix în ochii lui. Se poate adapta şi în cercul de parvenitism, făcând pe piţipoanca doar ca să aibă susţinătoare. Ştie să şi gătească cât să impresioneze, este târfă cu cine vrea sau are vreun trecut mai zdruncinat. Iar toate aceste

Mai ştii, când nici să merg nu ştiam, pe când mă ţineam de mâinile tale transpirate şi pline de pământ, bătături, fără unghii false sau prea îngrijite. Nu mai aveai timp de tine, fiindcă mă aveai pe mine, mai importată decât orice, decât propria-ţi viată. Arta sacrificiului necerut şi neimpus, totul venit din inimă. Cât de departe este vremea copilăriei, când pe fugă mama mă lasa cu tine, în grija ta... Nici nu mai am amintiri, decât pe cele mai frumoase. Sufletul îmi e invadat cu lacrimi si simt durerea pierderii tale ca şi cum ar fi azi, acum. Îmi este atât de dor de tine, de tot ce făceam... m-ai făcut să fiu eu. Mereu m-am gândit că tot ce fac este pentru tine. Aş fi vrut să împart asta cu tine. Pierdut. Fug din nou de la o idee la alta... Sub soarele arzător al începutului de vară, cu temperaturi brusc ridicate în termometru mă trezesc lângă tine. Sunt în necunoaştere şi în necunoscut. Sunt doar eu, tu, căldura, pāsările pe cer, o plajă întinsă doar pentru noi doi. Sunt a

Am tot încercat de-a lungul timpului să repar. Am început cu lucruri uşoare, materiale. Prima dată când am început să fac ceva, a fost să schimb un bec, apoi să repar o ţeavă. Am ajuns până să zugrăvesc singură o întreagă garsonieră. A fost destulă muncă, dar eram mulţumită şi bucuroasă că m-am descurcat singură şi nu am depins de nimeni. Mai târziu am început să aprofundez treaba asta cu reparatul şi m-am apucat de studiat psihologie. Hai să repar nişte minţi am zis.  Am crezut că ar fi mai interesant şi aş face ceva în folosul celor din jur, încercând să îi repar. Părea promiţător, mintea umana, conexiuni neuronale, stări, trăsaturi de personalitate, comportamente, personalitatea, tipuri, tipare şi tipologii. Foarte frumos. Până să mă îndrăgostesc de medicină. Am zis că o fac şi pe asta, să nu mă rezum doar la mintea umană, sa fiu şi mai de ajutor şi să fiu acolo la nevoie. Psihologia şi medicina. Te ajută foarte mult să relaţionezi cu pacienţii, iar pe cei de pe secţia de psih

Operaţia este reuşită, dar din păcate pacientul este mort. Îmi pare rău nu ştiu ce-am făcut aseară, am zis ca nu se mai întamplă, dar uite-mă în acelaşi punct pentru a nu ştiu câta oară. Deunăzi mă gândeam la ce scriu şi ce aş fi   putut scrie, despre experienţa mea de viaţā, dar şi despre a altora. Păi aş fi scris romane. Încă nu e prea târziu. Mi-am luat-o de atâtea ori, încat atunci când am parte de o situaţie normală sau cât de cât umana, mi se pare că e ceva la mijloc, sau sunt anxioasă în privinţa oamenilor care mai au o urmă de umanitate. Când se comportă unul cum trebuie, mă gândesc, ceva putred este la mijloc, e ceva ce nu văd sau nu observ. Şi mă pun să mă comport de rahat pentru că am halucinaţii. Atâtea situaţii de rahat te aduc în lumea anormalilor, o lume selectivă, inteligentă, cu prea puţini oameni în jur sau deloc. O lume pe care puţini o vor înţelege şi mai puţini o vor accesa. O lume plină de bariere şi de mecanisme prea puternice pentru a fi pătrunse. Doar

                  Inima este încă funcţionabilă, pompează sângele în tot corpul obosit de timp şi situaţii, de terfelit, de oamenii locului, de tot şi nimic. Te simţi tot mai obosit deşi ai dormit, ai dormit adânc sperând că prin somn vei da uitării toate problemele vieţii. Ai tot şi nimic. Ai realitatea sau e doar un vis? Inima pompează, creieru-i varză. Emoţii, trăiri, sentimente, vorbe în vânt, bătălii pierdute, iubiri neconsumate, toate, da toate, au rămas încă neuitate. Ai tot acumulat, ai umplut mai mult decât un pahat, ai sperat, deşi ştiai de la început că minţi. Te minţeai pe tine. Ai acceptat minciuna, ai fost perfect conştient şi acum plângi de ceea ce ţi-ai făcut conştient cu mâna ta. Inima pompează, e doar creierul, el a luat o decizie greşită. Inima nu simte, ea doar irigă tesuturi, organe şi creierul. Şi creierul are sânge primit tot de la inimă. Creierul este cel întunecat. Treci şi meditează. Meditatie. Ia un loc pe undeva, fă-te că stai comod, într-un loc

Mă inspiră prostia, aroganţa, demnitatea, mândria. Mă prefac că mă integrez printre mediocri, deşi simt că locul îmi e în pustiu. Am renunţat demult să mai încerc să înţeleg oamenii, comportamente, caractere şi trăsături psihologice. Am trecut de la victimă la vinovat, de la jeg uman cu comportament deplorabil la cel impecabil, de la pământ am urcat la cer, dar m-am plictisit şi am decis să ma apuc de lupte la sol în noroi, că aşa se cere în zilele noastre: prostia, sexualitatea, josnica morală, incompetenţa şi curvia, pupătorii de cururi jegoase sunt cele mai de top şi cele mai la modā. La interviuri dacă îndeplineşti aceste calităţi şi te mai recomandă şi familia sau plicul, atunci ai un post asigurat: manager în stupiditate, asistentă manager în supt acadeaua. Sună destul de pompos, dar mult zahăr dăunează grav sănătăţii pe termen lung, şi la final tot o "termenată" vei ramane, cum nici o curvă nu poate fi doamnă... poate în faţa celor ce nu o cunosc, dar în adâncul

Sunt antiexemplul pe care îl iei ca model, sunt tot ce îţi doreşti şi totuşi nimic din el. Nimic spiritual, nici măcar în vreun mediu fie el chiar virtual. Crezi că sunt perfectă, de departe sunt prea defectă. Crezi că poţi accepta, pe mine, imperfecţiunea? Ai putea oare rezista unui diavol fără scrupule şi fără vreo cale prea dreaptă, fără religie şi fără să fi fost măcar ateu. Aud fel de fel, observ şi mai multe, nu îmi pot măsura timpul în secunde, nici măcar anii nu mă opresc să fiu mai rebela decât ieri, mai nebună decât azi, mai rapidă mental decât mâine. Mă gândesc mereu la moarte, la cât de finiţi suntem. Promisiuni, vorbe, minciuni, e mai obscur decât ar fi putut fi, este mai fad decât am gândi, da este real, aici ne găsim şi tot prin locuri asemeni o să ne pierdem. Nimic mai presus, poate nici atât de jos, e de prisos. Ma întreb adesea oare cât putem duce? Prin câte drame, minciuni, tristeţi şi dezamăgiri poate un om trece? Cam de câte şuturi e nevoie până ajungi

Nepăsarea altuia, durerea unuia poate fi, fericirea ta, tristeţa mea. Aleg drumuri separate de cele ale normalului şi ştiu că sunt ciudată şi închisă în lumea mea pe care puţini o vor înţelege. Nici nu e un scop din asta, nu vreau să fiu populară, vreau doar să fiu eu şi să îmi asum asta cu capul sus, mândră de modestia existenţei mele lipsite de sens şi plictisitoare pentru cei ca tine, vagi şi fals fericiţi. Nu tot ceea ce exista are şi un înteles, cum nu tot ceea ce zboară se mănâncă. Observ cum mă priveşti îngrijorat, de parcă aş fi un diavol şi te temi să nu te fi posedat. Nu aş face, nu pari să fi meritat. M-am maturizat emoţional studiind şi experimentând alături de cei ca tine, îţi înţeleg suferinţa, am fost şi eu pe moarte întrebandu-mă ce mai pot face cu un timp limitat, cu nimic, am crezut că va fi fost să fi eşuat. Am fost pe la vraci să îmi cumpăr ani, am fost pe la preoţi să îmi iert din păcate, au fost iertate dar doar pe jumătate. Am încercat să străbat lumea în lu

Din linişte gândurile se nasc, din iubire oamenii cresc, parte din mine la tine mă doresc, iubesc, alung, cerşesc, nu cred că va mai fi să fie, vreodată, un om lipsit de sărăcie. Am ascultat povestea vieţii unuia şi am învăţat cât ar fi trebuit. Mi-am înţeles lecţia ce o pregătisem din timp, mi-am dat restanţa emoţională, unde iarăşi am picat cu succes. Să fie oare un destin? Să fie oare tot un chin? Îmi repet istoria, pregătită să îmi găsesc gloria, îmi repet în gând ce cred, ce simt, ce sunt. Azi alerg prin soare şi căldura mă face să mă topesc de dor, de ducă. Încerc să înţeleg, răspunsuri la întrebări să culeg. Dar mă simt ca şi topită, secată şi uimită. Te simt în depărtare, degeaba îţi cerşesc alinare. Tu eşti doar tu cu tine, nu-i loc şi pentru mine. Pentru a nu ştiu câta oară revin în locurile suferinţei, de fiecare dată am zis că va fi bine, crezând subtil în tine, crezând cu nebunie în bine. Pentru a nu ştiu câta oară mi-am deschis sufletul precum un cadavru lipsit

Întunericul se lasă, e gol sufletul meu, tăcerea greu apasă, e bine sau e rău? De voi putea voi şti, de nu, tot voi supravieţui. De mâine tot voi fi, chiar dacă tu nu ştii ce ascunde inima, câte ea va fi să-ţi dea. Deschide cartea, pune muzica preferata, zâmbeşte viclean, lasa-te purtat de clipa asta. Fii iubitor, încrezător, fii tot ce ai visat să fii! Merg prin alta lume, ajung unde îmi propun întotdeauna fiindcă mā agăt de scopuri, nu de oameni, sunt fericită cu puţinul nematerial ce îl deţin, îmi ating starea de relaxare pe care mi-o doresc. Nu îmi impun, nu funcţionez după regula nimănui şi sunt liberă să fiu eu. Goală alerg in ploaie precum un lup singuratic, respir aerul de oriunde mă aflu, respir! Inspir, expir, respir! Sunt EU, construcţia anilor ce au trecut, viaţa pusă chirpic cu chirpic lipită cu sudoarea ce a curs şiroaie. Sunt produsul muncii mele. Atunci când copilul din tine se trezeşte la viaţă şi dansează, îşi schimbă chiar şi gustul vieţii. Nu ai voie să fii

Te iubesc pentru tot ceea ce eşti, pentru ce nu ai fost şi pentru tot ceea ce vei fi! Eşti tu, cel mai bun om, un oarece om,  a cărui simplitate m-a lăsat să fiu eu, al cărui zâmbet sincer îl preţuiesc, a căror certuri infinite au fost şi vor mai fi, contraziceri o mulţime, că tu, că eu, un infinit izvor. Mereu în sufletul meu vei fi avut loc, chiar dacă nu aş fi arătat asta. Preţuiesc fiecare secundă lângă tine, fie şi la distanţă. Iubesc lucrurile necomplicate, oamenii ce îţi sunt acolo fie ce o fi, tu şi eu, înconjuraţi numai de ceea ce dorim... Trec cu uşurinţă de la o stare la alta, iar asta nu mă încadrează la bipolaritate ci doar la extremism. Nu cred în căile de mijloc, cum ar fi indeciziile, nesiguranţa. Exista DA sau NU, alb sau negru, fara NU ŞTIU sau GRI. Nu poţi face pe prostul la infinit dând şanse oamenilor de cantitate. Încercarea moarte n-are, dar nici ulciorul nu va merge de prea multe ori la apă. Nu îmi place cantitatea, dar nici cu puţin nu mă mulţumesc. M

Unul se naşte, un altul moare. Un nou început şi un sfârşit. Este ca un cerc vicios în care intri fără să fii întrebat încă din primele clipe de viaţă, după ce începi să insipi aerul ăsta poluat de tot şi toate. Nimeni nu îţi zice că defapt mergi către sfârşit. Bucură-te de clipa asta, că ai reuşit să te trezeşti azi şi că poţi inspira aerul, chiar şi pe cel poluat. Nu am înţeles de ce ne raportăm la trecut. Am găsit câteva explicaţii prin cărţi... ne simţim ruşinaţi, răniţi, vinovaţi. Trăitul în trecut te consumă, îţi risipeşte relaţiile posibile de orice natura sau ţi le poate sabota pe cele actuale. Înteleg că îti foloseşti trecutul ca un mecanism de apărare, dar nu mereu ai nevoie de un scut. Dacă ai şti despre mine... Nimic nu este sigur şi clar că nimeni nu îţi poate oferi garanţii pentru nimic.  Merg pe străzi şi zâmbesc, dar totuşi ma simt neputincioasă şi sufletul îmi plânge că nu pot face ceva pentru toţi cei în suferinţă. Între noi fie vorba, viaţa este instabilă şi i

Când moare un analfabet se duce pe lumea "cealantă". Ce e sigur şi demonstrat este că "toate târfele se cred femei perverse". Văd că a luat amploare treaba asta cu vlog sau cu live când se machiaza fetili  şi tot aşa. În paralel, le observ pe astea mici de 14 ani care sunt total debusolate săracele pentru că nu mai au un model sănātos de urmat. Păi cred şi eu, dacă am ajuns să facem filmări cu produse cosmetice, un fel de reclamā fără plată sau târfă la ofertă aş zice, cam de câţi neuroni o fi nevoie ca să ajungi la asemenea realizări. Da, ştiu sunt cea mai răutacioasă persoană şi totuşi sunt şi cea mai fericită şi cea mai cum vreau eu să fiu. Asumă-ţi responsabilitatea faptelor, aici nu e cu supărare sau resentimente.  Mă uimeşte faptul că prostia este atât de promovată şi generaţiile noi sunt atât de pierdute. Pe vremea mea nu era chiar aşa depravare. Am mai zis şi mă repet, târfele, cocalarii, ăştia de speţă joasă să aibe un oraş al lor, izolat total de noi