Malnutritia Protein-Energetica

Monolog.

Un bilet, doar dus...
In drum spre nicaieri, va rog, sa fie. Si daca se poate sa fie loc la geam, sa pot privi in gol. Sa vad copacii cum stau pe loc, dealurile si vaile verzi si pline de culoare sa le observ gri si anoste. Un drum bun si o cafea, asta mi-am dorit, dar nu stiu de ce am primit un drum de spini si o cafea cu sare.
Mergeam asa inspre gol, totul in jur era plin de veselie, numai eu, in lumea mea. Plina de creativitate, lucruri bune, oameni putini. Totusi, ceva tot nu e la locul lui. Tulburarea mea obsesiv compulsiva imi da batai de cap iarasi, perfectiunea ma chinuie, totul este aproape perfect, dar nu e. Nu stiu de ce mi se intampla astfel de lucruri, undeva gresesc. Dar nu inteleg unde.
Zile de toamna. Ceata. Este totul in ceata, confuzie sau deziluzie. Nu mai stiu ce vreau. Sau nu sunt sigura de ceea ce am. Poate eu sunt veriga cea slaba din lant, si nu constientizez. As vrea sa ma cunosc, eu credeam ca ma stiu deja, dar fac imposibila viata celor din jur. Sau poate eu imi sunt indeajuns mie, iar asta ma face sa resping tot ce se apropie.
Un bilet...
Sau un loz castigator. Am crezut ca l-am tras, dar acum am dubii. Nu mai sunt sigura de puterea si abilitatea mea de a lua decizii.

Latenta.
Azi m-am trezit invaluita de nimic. Usor deranjata de sirenele de alerta ale orasului, ies in graba pe usa sa dau piept cu ziua cea necunoscuta sperand ca e doar un exercitiu rapid. 

Toamna tarzie, innorat si totul invaluit in ceata, pare sa imi descrie perfect starea interioara, plina de confuzie. A trecut ceva timp de cand incerc tot felul de terapii pozitive, sa fiu mai buna, sa iert, sa incerc sa... Si tot asa, balarii uscate. De toamna.
Ne stim de ceva vreme. A inceput minunat totul, dar parca intr-un timp atat de scurt se destrama. Nu stiu ce sa mai inteleg. Tot eu sunt de vina? Din nou prea multe asteptari...
Imi spui ca sunt plictisita, dar eu nu ma simt iubita. Incercam sa iti tot comunic, sa ma fac placuta, dar nu auzeam decat cuvinte... Nici un fel de fapt, defapt. Poate ca mintea mea ma poarta pe alte taramuri si vad altfel lucrurile, dar asta sunt, credeam ca ma stii.
Imi spui mereu ca lucrurile ar fi putut fi sau vor fi. Eu nu vreau nici una nici alta, eu vreau ca lucrurile sa fie, azi, acum, in clipa in care suntem unul langa altul. Ca ce va fi sau ce ar fi putut cine stie, nimeni nu poate controla.
Si cum totul nu este cum trebuie, decid sa hibernez, imi stopez tot, intru pe lista de asteptare a sentimentelor neimpartasite. Poate ca nu toti suntem facuti pentru tot. Fiecare are menirea lui atat timp cat este in viata.
Drumurile grele mereu duc catre destinatii frumoase. Unele, doar. Sa nu ne mintim singuri. Daca nu se aprinde focul din primele incercari, atunci probabilitatea de a face hipotermie creste. Cu cat mai tarziu, cu atat mai prost este prognosticul...