Malnutritia Protein-Energetica

Inca de cand eram adolescenta am fost pasionata de analiza. Analizam cam tot ce ma inconjura. Am inceput cu analiza asupra animalelor observand ca nu este o mare diferenta intre fiinta umana si fiinta necuvantatoare, ba din contra uneori necuvantatoarele ne pot fi superioare. M-am axat in debutul vietii adulte  pe om, pe mintea umana si pe ceea ce poate defini conceptul de fiinta umana. Am inceput sa studiez psihologia umana, comportamente, limbaj corporal, trasaturi de personalitate. In felul asta am ajuns deja la o obsesie asupra dezvoltarii mintii umane, dezvoltare care s-a trasformat in studii de medicina si ulterior in studierea normalului si patologicului asupra fiintei umane. Diferente intre normal si patologic, asta este prima mea grija, dar si dezvoltarea de-a lungul timpului in evolutia umana din punct de vedere psihologic. Normalitatea nu as putea sa o definesc vreodata, deoarece din punctul meu de vedere nu exista. Exista o normalitate creata artificial, sau cu alte cuvinte normalitatea impusa de societate indivizilor. Ne adaptam unor regului, urmam cursul vietii asa zise normale, facem lucruri normale, totusi toate fiind impuse de societate. Ne fortam sa fim placuti, integrati, sa ne gasim parteneri cu aceleasi principii si valori, suntem educati sa credem in diverse religii, neavand vreodata, in copilarie, optiunea de a alege. Ni se predau n lectii fara logica, si multi dintre noi ajungem sa ne dezvoltam o personalitate a normalitatii comune, mai bine zis o mentalitate de turma. Daca esti fata, inca din copilarie esti indoctrinata cu legea casatoriei si cu ideea ca fata trebuie sa faca tot si sa aspire la viata de familie, trebuind sa fie pusa pe un piedestal. Este un pacat sa aspiri la cariera si sa amani reproducerea. Baiat fiind, este mult mai simplu, esti invatat ca banii inseamna putere, sentimentele si emotiile, lasitate. Pentru ca este greu sa luam decizii, si este interzis sa faci ceea ce simti. Daca ai proceda sau ti-ai urma calea, gandul ca ceilalti nu te-ar accepta, te-ar macina. Vechea poveste cu: „ Nu fac asa, ca apoi ce va zice lumea?”. Te intreb eu acum, cand vei ajunge la o varsta respectabila, cu multe experiente impuse de societate si vei trai restul vietii cu regrete, stiind ca nu te vei putea intoarce in timp, cum va fi atunci. Ai fi exact ca un lepros caruia ii cade pielea de pe el, cu alte maladii cronice la activ, te vei tara tot restul vietii si vei spune: „ Ce prost am fost.”

1.04.2020,

Un nou inceput de nimic. Traim in vremuri indecise, avem tot si nimic defapt. Ne doream pana mai ieri sa facem n lucruri, mii de planuri, mai toate materiale. Ce suntem defapt in fata naturii? Nimeni sau nimic. Poti alege dupa bunul plac.

Incepi proiecte noi, proiecte ce nu tin doar de tine, poate proiecte in doi, pentru care trebuie sa depui eforturi, sa faci diverse compromise, si iti pui speranta ca cel de langa tine va fi acolo mereu si ca te vei putea baza pe el sau ea, dar cine oare iti da dreptul sa iti incredintezi toata fiinta celui de langa tine? Cine iti ofera garantia ca va fi asa cum ti-ai imaginat?

Intr-o lume din ce in ce mai pierduta incerc sa ma regasesc sentimental, cu prea multe asteptari poate, dar asa am fost construita, sa nu accept mai putin decat ofer. Pana la urma toata viata asta e un schimb, schimb de gaze in natura, respir, inspir, schimb de principii morale in mediul social, schimb de marfuri materiale si de sentimente pe bani sau pe asa zisa iubire intretinuta cu nimic.

Cred ca am murit in interior si acum am realizat. Moartea s-a produs incet dar sigur, pentru ca oricat as incerca sa am incredere in cei din jur, nu reusesc. Mi-am luat-o de prea multe ori si prea urat ca sa pot sa ajung sa mai dau sanse. Este relativ trist, si nu fac asta comparand prezentul cu trecutul, ci o fac din frica. Imi e frica de sentimente mai mult decat mi-ar fi de razboi. Mintea mea analitica ma face sa ma autosabotez la fiecare miscare, analizez fiecare gest, interpretez in fel si chip comportamente. Poate este un defect sa fii psihiatru acum, dar asta am iubit mereu, mintea umana. Sa descopar limitele, bariere, comportamente, diferente intr normalitatea definita si patologic.

O noua zi isi deschide ochii, unii plini de lacrimi pentru victimele ce cad zilnic la datorie, altii pentru prima data venind pe o lume agitata si plina de nimic.

Cand zic nimic ma refer la ura, asta este emotia pe care am intalnit-o in ultima vreme in lume. Ne uram intre noi de parca am fi luptatori in ring. Mereu pe pozitii de atac. De ce? Nu as sti sa raspund la o intrebare atat de vasta, dar ar trebui sa va dea de gandit treaba asta, in vremurile astea in care toti suntem egali. 

Tu ce mai simti azi?