M-am trezit bulversata intr-o camera cu totul alba, cu un singur pat de o singura persoana, cu o masa langa pat, si doua telefoane, unul fix si altul mobil. M-am speriat initial, eram in spital. Nu eram eu pacientul, eu eram medicul de garda intr-o zi de haos, nu mai stiu exact ce data este si nici nu stiu ce zi este. Am uitat, defapt nu am mai reusit sa tin cont, am obosit putin zilele astea. Sunetul intens ma bruscheaza, era telefonul care suna, un alt apel. Un nou pacient, un nou inceput de depresie, dupa un alt deces. Ce sa ii zic oare in momentul asta ca sa il fac bine? Ce tratament as putea sa ii dau ca sa ii scurtez suferinta? Poate un antidepresor si un calmant. Dar astea vor tine cateva ore, apoi tot la fel se va trezi. Ii pot anestezia emotiile si simtirile pe o durata limitata, ii pot vorbi si ii pot opri plansul doar pentru cat timp sta cu mine, apoi cine stie. Este apelul de la 3 dimineata. De data asta este un domn mai in varsta, este venit inca de pe zi, cu o
