M-am trezit bulversata intr-o camera cu totul alba, cu un
singur pat de o singura persoana, cu o masa langa pat, si doua telefoane, unul
fix si altul mobil. M-am speriat initial, eram in spital. Nu eram eu pacientul,
eu eram medicul de garda intr-o zi de
haos, nu mai stiu exact ce data este si
nici nu stiu ce zi este. Am uitat, defapt nu am mai reusit sa tin cont, am
obosit putin zilele astea. Sunetul intens ma bruscheaza, era telefonul care
suna, un alt apel. Un nou pacient, un nou inceput de depresie, dupa un alt
deces. Ce sa ii zic oare in momentul asta ca sa il fac bine? Ce tratament as
putea sa ii dau ca sa ii scurtez suferinta? Poate un antidepresor si un
calmant. Dar astea vor tine cateva ore, apoi tot la fel se va trezi. Ii pot
anestezia emotiile si simtirile pe o durata limitata, ii pot vorbi si ii pot
opri plansul doar pentru cat timp sta cu mine, apoi cine stie.
Este apelul de la 3 dimineata. De data asta este un domn
mai in varsta, este venit inca de pe zi, cu o alcoolemie mult crescuta. Tocmai acum,
la 3 dimineata s-a redus sub 0,5 %, si acum pot sa il vad ca asa este
protocolul. Dur, imi zic in gand, nu am apucat sa dorm deloc, urcasem inainte
cu 2 ore si pana m-am acomodat cu patul de spital si lenjeria decedatilor, mi-a
sunat telefonul. Dar, sa nu ma indepartez, eram la domnul L., ii voi spune asa,
si ma gandeam cum poti sa bei si sa ajungi la spital? Eram chiar in colera cu
gandul ca unii nu se pot controla.
Am coborat in urgenta, am luat dosarul pacientului L., si
am intrat in rezerva. Ma prezint, sunt medicul psihiatru de urgenta, nu pare
foarte confortabil deoarece sunt cu masca la gura si parca nu realizez un
contact prea bun din prima. Se prezinta si el, incepem prin a-si cere scuze ca
ma deranjeaza, iar eu explicandu-i ca nu are de ce sa isi ceara scuze, ca asta
e meseria mea indiferent de ora la care vine si pentru ce vine. Poate am mintit
putin la inceput, fiindca eram cu adevarat epuizata. Il intreb de ce este in
unitatea de urgenta, si imi spune ca nu mai stie, nu isi mai aduce amine. Era zi,
consumase alcool, a vazut stirile cu atatea decese in lume si si-a sunat
prietenul apoi a mers la el ca sa mai consume ceva impreuna... iar in final a
sfarsit aici. Fusese adus de pompieri. Era un barbat de vreun metru si 65 cm,
slabut, cu un chip blajin, si o privire blanda, ar fi putut fi tatal meu cu
care nu sunt in asa bune relatii, sau ar fi putut fi oricine apropiat mie.
L-am lasat sa respire putin si sa treaca momentul jenant
de inceput. Am inceput sa imi fac consultul, cu istoric, afectiuni si tot
restul. Apoi am ajuns la istoricul maladiei... avusese 3 copii, din care 2 au
murit in urma cu cativa ani, unul in accident de masina iar altul sinucis. A
facut si el, domnul L. O tentativa de suicid, dar nu i-a reusit. In urma cu un
an jumate si-a pierdut si sotia, cea cu care avusese copii, cea cu care
impartise tot. Mai ramasese pe lume cu un copil si un frate, cu care avea ceva
relatii dar nu cele mai bune din lume. Locuia singur singurel. Si incepuse sa
consume alcool dupa moartea sotiei.
A inceput sa planga.
Mi-am scoas masca pentru ca incepusem sa transpir si sa
ma sufoc, imi venea mie sa plang ca m-am lasat sa fiu in colera impotriva lui
inaintea consultului, ce ipocrita! Nu a fost profesional ce am facut, dar eram
testata negativ, nu putea sa ii transmit nimic, decat sa iau, asa ca mi-am
asumat riscul. Trebuia sa facem contact vizual si facial ca sa inteleaga ca il
inteleg si ca sunt acolo la ora aia tarzie pentru el si sa il ajut. Sa il ajut?
Cum as fi putut sa ii iau eu durerea doar cu un consult sau o spitalizare? Sau cum
as fi putut sa ii zic ca medicatia asta va face bine si ca veti fi ca nou? O porcarie...
eram emotionata de povestea lui de viata, si m-am simtit ca un rahat ca l-am
judecat inainte sa intru in rezeva, inainte sa stiu cine este domnul L. cu
adevarat. Si ce daca a consumat? Probabil ca si eu as fi ajuns in aceeasi
postura daca as fi fost in locul lui.
Am continuat consultul, pana cand a inceput sa planga si
sa isi ceara din nou scuze si sa imi multumeasca. M-am simtit jenata, cu
adevarat jenata si am fost iarasi in colera, ca mi-am permis sa judec pe cineva
inainte sa am detalii.
Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu judecata si sa
judec, dar am invatat si invat pe zi ce trece ca exteriorul nu prea are treaba
cu interiorul. Imi asum greselile si imi pare rau pentru ele. Nu o sa mai repet
asta vreodata. Schimbarea sigur vine cu fiecare dintre noi.
Sper ca domnul L. sa fie bine. O sa aflu in garda
urmatoare, pentru ca ne-a lasat numarul pentru programul de supraveghere.
Tu ce ai fi facut daca erai in locul domnului L?
Comentarii
Trimiteți un comentariu