Ca şi cum

Într-o zi, că era soare sau senin prea puţin mai contează, Răul s-a deghizat în Bine. A ieşit pe străzi plin de bunătate falsă şi dădea speranţe celor cu credinţă, nu credinţă deaia religioasă, să nu încurcăm oalele şi să o dăm înspre îndoctrinare de speţă joasă. A luat la rând toţi oamenii, a colindat lumea în lung şi-n lat să îşi facă cunoscută falsa bunătate. Mulţi au fost cei care au picat în paharul de venin deghizat în vin, multe inimi au fost luate cu aprobarea purtătorilor, şi Răul deghizat în bine a început să domine făpturile slabe. A trecut o zi, două, nouă, luni, ani au trecut, lumea s-a înmulţit şi odată cu ea a crescut şi s-a răspandit şi falsa bunătate. S-a ajuns în aşa hal încat oamenii îşi zâmbeau, iar la un ceas depărtare se ucideau între ei. Mare suferinţă a adus Răul, multe minţi uşoare a condus şi mult a schimbat lumea de-a lungul timpului.
Binele a văzut tot ce se întâmplă şi a început să caute inimi pure şi minţi luminate. A găsit câteva, dar nu erau îndeajuns încat să poată triumfa. Oamenii binelui deveneau pe zi ce trece mai sleiţi de puteri şi se mişcau din ce în ce mai anevoie pe cărările Răului pentru că aveau prea puţină susţinere, alţii dintre ei se adaptau sistemului şi normelor impuse de bunătatea falsă, ajungeau să se compromită ca să pot fi acceptaţi în lumea modernă şi democrată, condusă dintr-un număr ridicat de agramaţi şi oameni fără scupule sau vreo credinţă în orice.
Deja de acum Răul avea fii, îi denumise: Egoism, Materialism, Ură, Batjocora, Minciuna... iar aceştia se înmulţeau şi puneau uşor, uşor stăpânire pe minţi şi suflete. Cei care luptau pentru bine erau puţini, şi cumva se îndreptau către denumirea de Paria. Trista realitate a unor oameni aroganţi, a unei sociatăţi ce ar fi putut fi unită, unii pentru alţii... fiecare vrea pentru sine. Oamenii au devenit atât de ipocriţi, iar unii uită de limita penibilului. Am ajuns să ne înjunghiem pe faţă deja, pentru că a fost Ruşinea mâncată şi vândută, ne batem bătrânii pe străzi din cauza prea multor droguri consumate de tineri neghidaţi adecvat, mergem la acte de caritate în anumite scopuri şi să doborâm recorduri personale, uitând defapt cauza iniţială: Binele.
Suntem cumva adormiţi sau sedaţi de pachetele primite, date în scârbă de nişte ingraţi... am ajuns să devenim uşor, uşor frustraţi.
Depresia în stare latentă este pe zi ce trece mai potentă. Nu mai e mult până departe, nici nu mai cred în moarte, e prea comuna şi banală, deja e tratată ca fiind superficială.
Mă duc să mă rog la Aer, Apă şi Pamânt, la tot ce mă înconjoară, pentru că Dumnezeu e pretutindeni, nu doar la catedrală.
Mă întorc la cocioaba mea, îmi revăd viaţa şi scopul cu care am păşit în ea şi aşa, mă mai mint şi azi pentru binele de mâine, şi tot aşa aş fi ajuns pană poimâine. E anormal să fii tu, să ai propriile idei sau opinii, este banal, e ca şi cum ai fi un pacient psihiatric ce complianţă la vreun leac nu apucă, şi se usucă...
Text original şi sărac, compus de o Paria.