Stratone's

Dilentantismul a devenit o normalitate în societatea zilelor noastre. Totul se rezumă la a avea, la a ne asigura un viitor pe care nici măcar nu îl cunoaştem, cât de stupid... ne chinuim cât de mult putem, călcăm peste cadavre, unii din noi, pentru a ne asigura o viaţă lipsită de griji. Uitând defapt să ne mai bucurăm de ceva anume. Rezultatul final? O mare plictiseală. Dintotdeauna am crezut că mila faţă de animale este în strânsă legătură cu bunătatea caracterului; oricine este crud cu animalele nu poate fi bun cu semenii săi. Cred cu tărie în asta şi mi se confirmă asta zilnic. . . . Am întrebat-o pe mama de ce nu mi-a vorbit vreodată despre dragoste? Mi-a zis că nu ar fi ştiu ce mare lucru să îmi spună din moment ce nici ea nu a ştiut foarte bine cum stau lucrurile. Păi orice... cum să mă comport cu persoana iubită, ce să fac sau să nu fac atunci când ma îndrăgostesc sau eu ştiu ceva de genul. Mi-a zis că atunci când va veni voi şti, că mă voi descurca eu cumva. Am începu...

Despre dragoste si alte feluri “La mine încă nu a apărut acea persoană… şi dupa nu ştiu câte refuzuri sau întămplări ciudate, îţi pierzi speranţa. Răbdare am, dar speranţă…” Un bun prieten îmi scrie într-o seară să mă felicite pentru un articol. Î n toiul discuţiei se apucă să îmi povestească despre o întalnire eşuată, despre faptul că este dezamagit şi că ar fi frumos din partea mea să scriu ceva în legatură cu eşecurile în dragoste, mai exact cu cei care după despărţiri îşi revin mai greu. De obicei nu scriu căcaturi despre inimi frânte şi despre cum să te recuperezi în 3 sau 6 luni, că aşa e din punct de vedere psihologic mai sănătos şi mai normal, până la urmă fiecare se drege cum poate şi când poate, nu există medicament standard sau o metodă de urmat. Nu sunt un om al regulilor, nu aş avea reţeta fericirii, la mine oricum e haos în domeniul ăsta, nu ştiu exact care este reţeta, pe mine mă ajută sportul.   Există ascultă-ţi instinctul şi vocea interioară, ...

De obicei lucrurile ies aşa cum vreau eu să iasă, iar când nu ies, tot ies cum vreau eu. La întrebarea: " Mai poţi să duci?" răspunsul este: "Mai ai?" Că deja a început sā-mi placă. Există mai multe tipologii de femei. Materialista. Tocilara. Proasta. Sfânta. Parvenita. Piţipoanca. Puternica. Gospodina. Târfa. Cea bună la toate. Şi nu în ultimul rând Evoluţionista. Mie asta îmi place cel mai mult. Asta a fost toate pe rând şi stie să se adapteze în fiecare situaţie. Dacă stă de vorba cu un generos e materialistă subtil, primeşte fără să ceară. Dacă e în situaţii de dificultate profesională, se updatează urgent. Ştie să facă şi pe proasta când e cazul, să nu mai vorbim de sfinţenie... eşti al 3-lea iubit dragul meu, spune uitându-se fix în ochii lui. Se poate adapta şi în cercul de parvenitism, făcând pe piţipoanca doar ca să aibă susţinătoare. Ştie să şi gătească cât să impresioneze, este târfă cu cine vrea sau are vreun trecut mai zdruncinat. Iar toate aceste...

Mai ştii, când nici să merg nu ştiam, pe când mă ţineam de mâinile tale transpirate şi pline de pământ, bătături, fără unghii false sau prea îngrijite. Nu mai aveai timp de tine, fiindcă mă aveai pe mine, mai importată decât orice, decât propria-ţi viată. Arta sacrificiului necerut şi neimpus, totul venit din inimă. Cât de departe este vremea copilăriei, când pe fugă mama mă lasa cu tine, în grija ta... Nici nu mai am amintiri, decât pe cele mai frumoase. Sufletul îmi e invadat cu lacrimi si simt durerea pierderii tale ca şi cum ar fi azi, acum. Îmi este atât de dor de tine, de tot ce făceam... m-ai făcut să fiu eu. Mereu m-am gândit că tot ce fac este pentru tine. Aş fi vrut să împart asta cu tine. Pierdut. Fug din nou de la o idee la alta... Sub soarele arzător al începutului de vară, cu temperaturi brusc ridicate în termometru mă trezesc lângă tine. Sunt în necunoaştere şi în necunoscut. Sunt doar eu, tu, căldura, pāsările pe cer, o plajă întinsă doar pentru noi doi. Sunt a...

Am tot încercat de-a lungul timpului să repar. Am început cu lucruri uşoare, materiale. Prima dată când am început să fac ceva, a fost să schimb un bec, apoi să repar o ţeavă. Am ajuns până să zugrăvesc singură o întreagă garsonieră. A fost destulă muncă, dar eram mulţumită şi bucuroasă că m-am descurcat singură şi nu am depins de nimeni. Mai târziu am început să aprofundez treaba asta cu reparatul şi m-am apucat de studiat psihologie. Hai să repar nişte minţi am zis.  Am crezut că ar fi mai interesant şi aş face ceva în folosul celor din jur, încercând să îi repar. Părea promiţător, mintea umana, conexiuni neuronale, stări, trăsaturi de personalitate, comportamente, personalitatea, tipuri, tipare şi tipologii. Foarte frumos. Până să mă îndrăgostesc de medicină. Am zis că o fac şi pe asta, să nu mă rezum doar la mintea umană, sa fiu şi mai de ajutor şi să fiu acolo la nevoie. Psihologia şi medicina. Te ajută foarte mult să relaţionezi cu pacienţii, iar pe cei de pe secţia de ...

Operaţia este reuşită, dar din păcate pacientul este mort. Îmi pare rău nu ştiu ce-am făcut aseară, am zis ca nu se mai întamplă, dar uite-mă în acelaşi punct pentru a nu ştiu câta oară. Deunăzi mă gândeam la ce scriu şi ce aş fi   putut scrie, despre experienţa mea de viaţā, dar şi despre a altora. Păi aş fi scris romane. Încă nu e prea târziu. Mi-am luat-o de atâtea ori, încat atunci când am parte de o situaţie normală sau cât de cât umana, mi se pare că e ceva la mijloc, sau sunt anxioasă în privinţa oamenilor care mai au o urmă de umanitate. Când se comportă unul cum trebuie, mă gândesc, ceva putred este la mijloc, e ceva ce nu văd sau nu observ. Şi mă pun să mă comport de rahat pentru că am halucinaţii. Atâtea situaţii de rahat te aduc în lumea anormalilor, o lume selectivă, inteligentă, cu prea puţini oameni în jur sau deloc. O lume pe care puţini o vor înţelege şi mai puţini o vor accesa. O lume plină de bariere şi de mecanisme prea puternice pentru a fi pătrun...

                  Inima este încă funcţionabilă, pompează sângele în tot corpul obosit de timp şi situaţii, de terfelit, de oamenii locului, de tot şi nimic. Te simţi tot mai obosit deşi ai dormit, ai dormit adânc sperând că prin somn vei da uitării toate problemele vieţii. Ai tot şi nimic. Ai realitatea sau e doar un vis? Inima pompează, creieru-i varză. Emoţii, trăiri, sentimente, vorbe în vânt, bătălii pierdute, iubiri neconsumate, toate, da toate, au rămas încă neuitate. Ai tot acumulat, ai umplut mai mult decât un pahat, ai sperat, deşi ştiai de la început că minţi. Te minţeai pe tine. Ai acceptat minciuna, ai fost perfect conştient şi acum plângi de ceea ce ţi-ai făcut conştient cu mâna ta. Inima pompează, e doar creierul, el a luat o decizie greşită. Inima nu simte, ea doar irigă tesuturi, organe şi creierul. Şi creierul are sânge primit tot de la inimă. Creierul este cel întunecat. Treci şi meditează. Meditatie. Ia un...