Sindromul nevrotic

Sindromul nevrotic se caracterizeaza printr-un conflict interior nerezolvat care determina suferinta psihica si corporala. Este adesea mascat si suporta toate explorarile inutile. In eseta este o slabire a eu-lui, o neincredere in fortele proprii, o descurajare, o umilire, o sfortare, un fel de agatare de existenta, de mentinerea situatiei sociale, a familiei, o implorare a compasiunii, adesea o victimizare de catre partenerii psihopati. 

La nevrotic suferinta este blamata si greveaza sistemul de psihiatrie in asa masura incat acesta nu se mai poate ocupa de patologia majora. Ey a considerat nevroza ca pe un defect de dezvoltare in perioada adolescentei printr-un mecanism de ratare a identitatii.

Nevroticul ar fi omul care isi alege gresit cariera sau drumul in viata, urmand sa suporte framantarile, regretele acestei greseli; ar fi o incurcatura vocationala. 

Nu este un sindrom omogen si cu cat se indeparteaza de neurastenie catre obsesivo-fobic si isteric, factorii externi psihogeni se combina si cu o vulnerabilitate personala. 

Nevroticul poate sa ramana necunoscut pentru ca are  o aparenta somatica si nu se marturiseste sau pur si simplu poate sa-si ignore propria nevroza si sa-si dea seama de ea dupa ce s-a insanatosit sau poate sa se prelungeasca intr-o dezvoltare nevrotica care implica o deformare definitiva nu numai a aptitudinilor ci si a caracterului. 

Sindromul nevrotic care are si tulburari de caracter preexistente va fi interpretat ca o decompensare psihopatica iar cel care are note psihotice este neglijat in favoarea centrarii terapeutice pe sindromul psihotic.