Incomplet
Acum m-am trezit invatand lucruri noi, de parca as fi un copil rostind primele cuvinte... m-am bucurat ca si cum am simtit picaturile de apa invadandu-mi gura intr-o zi secetoasa, m-am simtit plina de viata intr-o lume plina de jale si durere, unde totul merge spre un sfarsit...
Simtind ca ceva imi lipseste, ma uit in jur, dar totul este complet neschimbat. Incep sa cercetez, sunt intreaga si sunt vie, nu este nici ceata nici fum, nici alcool si nici tutun...intr-o lume care se face pe zi ce trece scrum. Totul parca a devenit atat de trist, stau si analizez, ma ciupesc sa vad daca mai exist?!
Ce nu am? De ce ma simt atat de incompleta cand totusi exist? M-as bucura de soarele ce rasare, si as multumi pentru ca am mai prins o zi, in lumea asta nebuna.
De ce sa fii negativ? Sa te intristezi fara motiv, cand altii mor pasiv, nevrand si nestiind... lasand in urma dor si lacrimile?!
Pornesc din nou la drum, ma avant in cucerirea necunoscutului, ma cufund in lumea mea rock pe care unii o numesc de satanisti. Dar ce stiu ei? E foarte simplu sa arunci cuvinte, sa critici cand existi, sa etichetezi in rime sa blufezi. Si merg, suspin si plang, o soarta ce-au avut, in urma au lasat o mare de durere ce se risipeste acolo sus, poate printre stele.
Si tu te intristezi?! N-ar trebui, nu crezi?
Comentarii
Trimiteți un comentariu